dintre sute de clişee

- Uite o carte...
- Care, dom’le?
- Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare
- Cine a scris-o?
- Radu Paraschivescu
- Unde a apărut?
- Pe la Humanitas.
- Când?
- Păi, anu’ trecut.
- …
- Vezi şi tu, intri într-o librărie, o cauţi pe acolo, ori îţi pică în mână prin vreun anticariat. Stai liniştit, la finalul lecturii constaţi că nu te-ai păcălit şi nu ai niciun motiv să te bosumfli. Dimpotrivă.

Ştim din titlu la ce trebuie să ne aşteptăm, constatării iniţiale în loc să fie lucrul de evitat, clişeul devine pilon, element de recunoaştere, garanţie a adecvării. Dacă ai trecut la timp prin toate clişeele, se cheamă că esti bine ancorat în chestiune şi poţi dezvolta comportamente mecanice. Poţi da răspunsuri şablon la întrebări-şablon îi urmează o investigaţie riguroasă şi plină de ironie a infirmităţilor limbajului cotidian. Lămurirea unui clişeu filozofic folosit îndesosebi de fotbalişti sună aşa: Viaţa merge înainte pentru că aceste trei cuvinte sunt pansamentul cel mai la îndemână pe rana unei înfrângeri sau a unei decepţii. În banalitatea lor rotundă, ele vestesc că învinsul e decis să se scuture şi să continue, oricât de puternică a fost lovitura şi oricât de nefericite urmările.


Pentru: Iată un roman pe care nu poţi să-l laşi din mână, autorul evidenţiază: Ajuns la ultima pagină, cititorul obţine confirmarea unei impresii pe care a început s-o nutrească încă de la primul capitol: că a cumpărat o porcărie.

Un demers de asemenea anvergură are un verdict pe măsură: Unde duce această descoperire? Nicăieri, dar nu contează. Există situaţii când clişeul nu mai e nici măcar vehiculul unei platitudini. El nu face decât să producă un zgomot care umple o tăcere jenantă.