Presupunem un om care îşi petrece viaţa, fără plictiseală, în joc de cărţi. Pe acesta l-ai face nefericit dacă, cu condiţia de a nu mai juca, i-ai da în fiecare dimineaţă banii pe care i-ar putea câştiga zilnic la joc. Se va spune: poate că el caută distracţia jocului şi nu câştigul. Puneţi-l să joace degeaba, nu se va încălzi deloc la joc şi se va plictisi. Deci, nu caută numai distracţia. O distracţie fără viaţă şi fără pasiune îl va plictisi. Trebuie să se încălzească şi să se aprindă la joc, închipuindu-şi că ar fi fericit să câştige ceea ce n-ar vrea să i se dea cu condiţia de a nu juca. Şi mai trebuie să îşi facă din joc o pasiune care să îi aţâţe dorinţa, mânia, teama şi speranţa... Dacă n-ar fi aşa, ne-am plictisi. Această plictiseală ne-ar putea duce la căutarea unui mijloc mai bun de a ieşi din starea noastră de mizerie. Desfătarea însă ne amuză şi ne face să ajungem pe nesimţite la moarte (Pascal - Scrieri alese, traducere George Iancu Ghidu, studiu introductiv Ernest Stere, note George Iancu Ghidu, Ernest Stere, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, pag. 47).
miercuri, 16 decembrie 2009
în loc de introducere
Bernaros: Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.
…targetu’ e definit: unii (primii, de regulă), cât şi alţii (numiţi de multe ori, dar nu întotdeauna, şi niciodată succesiv… ceilalţi, dar asta - numai din cauza bunei coerenţe a discursului), pentru a nu aminti o a treia categorie…
…targetu’ e definit: unii (primii, de regulă), cât şi alţii (numiţi de multe ori, dar nu întotdeauna, şi niciodată succesiv… ceilalţi, dar asta - numai din cauza bunei coerenţe a discursului), pentru a nu aminti o a treia categorie…